Răzvan Burleanu a anunțat când se poate semna contractul pentru VAR și în Liga 1: „Costurile se ridică la 500.000 de euro în primul an”

Răzvan Burleanu a anunțat când se poate semna contractul pentru VAR și în Liga 1: „Costurile se ridică la 500.000 de euro în primul an”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu a anunțat că peste aproximativ o lună și jumătate ar putea fi semnat contractul pentru aducerea sistemului VAR și în Liga 1.

Președintele FRF și șeful LPF, Gino Iorgulescu, par să revină la sentimente mai bune, iar Răzvan Burleanu a anunțat că se vor împărți în mod egal costurile pentru pregătirea arbitrilor.

În primul an, suma în discuție ar fi de o jumătate de milion de euro, iar dacă totul decurge normal, atunci la finalul lunii aprilie se va semna contractul. Răzvan Burleanu susține însă că LPF trebuie să găsească 250.000 de euro, sumă pe care FRF o are deja la dispoziție. Primele meciuri cu VAR în Liga 1 s-ar putea disputa la finalul acestui an, instruirea urmând să dureze între șase și opt luni.

VAR, la un pas să ajungă și în România! Răzvan Burleanu: „Costurile se ridică la 500.000 de euro în primul an!”

„Am căzut de acord că nu e ilegal ca LPF să susțină financiar pregătirea arbitrilor pentru implementarea VAR. FRF și LPF vor împărți în mod egal costurile necesare pregătirii arbitrilor din fonduri proprii. Costurile se ridică la 500.000 de euro în primul an. În anul doi, estimăm un cost de aproximativ 100.000 de euro, iar în al treilea, 150.000 de euro. Dacă la finalul lunii aprilie LPF va identifica cei 250.000 de euro necesari pentru cofinanțare, pe care FRF îi are la dispoziție, vom semna acest contract și de acolo să curgă termenul de care avem nevoie până la primele meciuri cu VAR”, a declarat Răzvan Burleanu.

De asemenea, președintele FRF a transmis că echipele din Liga 1 nu vor contribui financiar la implementarea VAR.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×